Văzut-ai tu pe mama? De care mă desparte
Un secol de durere, o lume de amar.
Înlănţuit' am fost chiar lâng' al ei hotar,
Din braţe-i fost-am smulsă şi dată la o parte.

Vărsat-am lacrimi multe, dar cine să m-auda?
Şi cui să-i pese oare? Străinilor ce-au vrut,
Să n-am pe nime-n lume, cu care să m-ajut,
Cu care să-mi împart durerea, soarta-mi crudă.

Priveam cu teamă către ea pe-ascuns,
Să nu ma observaţi şi cale înapoi
Să fac, atunci când scap de voi
Şi viclesugurile otrăvite ce m-au uns.

Privirea şi inima-mi micuţă geto-dacă
Şi parcă înapoi s-o ia, au vrut,
Să-i plâng în braţe şi pe frunte s-o sărut,
Să vadă c-o iubesc cum nimeni n-o s-o facă...

O tu, eu n-am timp de filozofii, eu vreau la mama
Şi nici că vreau cu tine să mă cert, eu iţi spun drept,
Departe stai de mine, auzi? Vreau să mă deştept !
Să fiu perfect lucidă când mă regăsesc în braţe-i.