Damaschin James Robert Papa
Damaschin James Robert Papa Grilă Damaschin James Robert Papa Listă Utilizarea integrală sau parţială a articolelor este permisă numai cu acordul autorului.

Vizualizări

14 iunie 2020

O scurtă istorie a cifrei 0

Istoria cifrei zero 0
Cum a apărut cifra zero?

Ce este numărul 0 şi cum se poate explica?

Deoarece societatea a evoluat, omul a ocupat teritorii şi a acumulat mici averi, când nu şi-a mai putut aprecia vizual averea sau dorind să comunice celor care se aflau la distanţe considerabile, s-a lovit de întrebarea "Cât am? Cât de bogat sunt în comparaţie cu ceilalţi?". Răspunul la aceste noi întrebări l-au dat sumerienii care au fost primii care au dezvoltat un sistem numeric, care era poziţional şi le permitea să ţină evidenţa bunurilor (vite, cai, măgari).

Acest sistem a fost imprumutat de akkadieni în jurul anului 2500 î.Hr. şi mai apoi de babilonieni în 2000 î.Hr. ei fiind primii care au creat un semn pentru a explica absenţa unui număr dintr-o coloană aşa cum 0 din 2015 simbolizază ca nu există nicio sută în acest număr.

Noii matematicieni din Grecia Antică, care au învăţat fundamentele matematicii de la egipteni, nu aveau un nume sau un simbol pentru cifra 0 aşa cum aveau babilonienii. Primul care a început să înţeleagă semnificaţia lui 0 în acelaşi timp ca simbol şi ca idee a fost un indian pe nume Brahmagupta, în jurul anumui 650 d.Hr. care a utilizat primele operaţii aritmetice folosind această cifră. Pentru a-l indica pe 0, a folosit puncte care se aflau situate sub numere. Aceste puncte erau cunoscute ca "sunya" însemnând gol şi "kha" care înseamna loc. Brahmagupta a scris primele reguli standard pentru adunare sau scădere prin care se ajungea la rezultatul 0  cât şi pentru operaţiile în care era folosit numărul 0. Singura eroare din regulile sale a fost împărţirea la 0 care a fost corectată de Isaac Newton si G. W. Leibnitz.

Cifra 0 a fost adusă din India de către un negustor de mirodenii arab, textele lui Brahmagupta ajungând în Baghdad în 773 d.Hr. Studiile cu privire la acest număr au fost dezvoltate în Orientul Mijlociu de matematicienii arabi, numerele lor bazându-se pe sistemul indian.

Chiar dacă acum ni se pare o banalitate, acest număr a ridicat mari probleme de înţelegere şi prelucrare pe parcursul evoluţiei sale. Dezvoltarea cifrei zero de-a lungul secolelor şi continentelor l-a transformat, alături de cifra 1, într-una ditre cele mai mari realizări ale umanităţii, el existând peste tot şi stând la baza sistemului binar pe care se bazează calculatoarele moderne.

Acum ştim că cifra 0 nu a fost folosită de la începutul apariţiei matematicii. Cifra 0 are dublă ulilizare:
- simbolizează lipsa oricărui număr
- ajută în compunerea unor numere

Biografie:
1. Kaplan, Robert (2000). The Nothing that Is: A Natural History of Zero. New York: Oxford University Press.
2. Seife, Charles (2000). Zero: The Biography
0

E ziua ta, iubito

E ziua ta, iubito,
și tristă de ai fi,
să nu-ndrăznești tu ochii
în lacrimi să ți-i ții!

Hai, vino-ncoa' în brațe,
de pieptul meu lipește-ți
și ochii mari, gurița și nasul ăla mic,
ascunde-mi-te-n brațe,
hai, vino aici, pitic,
tristețea potolește-ți!

0

20 august 2018

Mi-e dor

Mi-e dor de tine, atât de dor
că simt că-nebunesc și mor.
Mă răscolesc în pat,
e-atât de cald,
totul mă doare,
toate-mi ard,
mă ofilesc
când nu mai știu de tine.

Nu știu ce s-a-ntâmplat,
ce ai pățit
de nici măcar un semn de viață n-ai reușit
să-mi dai.
Mi-e dor de tine...

Nu știu pe unde-mi ești,
pe unde mi-ai umblat,
dacă ești bine,
mai trăiești?
Te-am supărat?
Doar dă-mi un semn
să știu că îți e bine!
0

24 decembrie 2017

Moș Crăciun

Moș Crăciun cu pas vioi își croiește drum spre ușă
Prin nămeții pân-la brâu îmbrăcat ca o papușă,
E tot roșu în obraji, rotunjor ca un butoi,
Din trei salturi de atlet urcă scările vioi.

Ușa o deschise-ndată și sub bradul luminat,
Din desaga fără fund cadourile-a așezat
Iar apoi fără să-i pese că-l zărește careva,
A păpat toți biscuiții și-a golit toată cana.

Cu mustățile de lapte și cu barba-i pân' la brau
Moșul se întinse-n scaun și se încălzi la foc,
Pentr-o clipă vru s-adoarmă dar nu are ast' noroc,
Sania-l așteapt-afară, renii-s neținuți în frâu.

Și-a pornit moșneagul nostru
Și-a pornit s-aducă daruri,
În văzduh a dispărut...
0

3 decembrie 2016

Mângâiere

De ce te-ai sinucis c-o altă poezie
când ea te-ajută să descarci
atâtea chinuri, atâţia draci
ce-i ai în tine?

Atunci când prabuşitu-s-au gheţari
în suflet de la-atâta-ngheţ,
când ridicatu-s-au făclii şi ruguri
care-au ars turbat,
nu pot să cred că ai uitat
cum versul tău le-a descărcat,
cum trupul ţi-a descătuşat
şi-ai continuat,
şi-ai continuat...
Trăieşti!
0

28 noiembrie 2016

Colţ de Rai

Doi ochi trişti şi-o inimioară
îmi vărsau în braţe-aseară
o comoară, calde lacrimi,
roi de patimi mă mânau,
braţele-mi o-nfăşurau
pân-o sufocau.

Gura ţi-una şi-i destulă,
nesătulă roade-n trup,
nasc dorinţele, mă rup
dacă toată nu ţi-o-astup.

Muşcă-n carne, prinde bine,
colţii-ntâmpl-adânc în mine
lasă-mi semne multe, vineţi,
sânii-ţi dulci pe buze-mi ţine-ţi,
degetele-mpreunate,
trupurile-ncrâncenate,
lasă-mă ca de la spate
să te iau
şi tu să stai,
să îţi dau
şi tu să ai
colţ de Rai.
0

26 noiembrie 2016

Moş Crăciun

E noapte şi n-am somn,
afar' mă cheamă ramuri,
mă uit pe geam cu dor
şi parcă văz în hamuri
cum Moş Crăciun goneşte
cei nouă reni. Priveşte!
Îl vezi, îi vezi, îi vezi?
Ţi-am zis dar nu mă crezi
că-n fiecare an, atunci când somnu-i dulce,
alunecă pe horn, cadouri ne aduce,
bătrânul cel iubit pe nume Moş Crăciun
care de când ne ştim cu noi mereu fu bun,
cadouri ne aduse şi în ciorapi le puse
pe toate, aranjate, la orişice pitic,
să nască bucurie fie şi dintr-un pic
căci pic cu pic s-adună în minte-ni fericirea,
auzi-o cum răsună când el-şi făcu sosirea.

O, bunul meu prieten, ş-acum chiar dacă-s mare,
te aştep în an de an, să-ţi faci mereu cărare
pe drumuri troienite sau prin văzduh de vată,
în ochii-mi mari şi umezi să văz cum mi s-arată
gonind cei nouă reni, renii de ciocolată.
0

19 noiembrie 2016

Fii sincer când iubeşti

Cu siguranţă sunteţi mulţi care vă întrebaţi "De ce nu mai durează relaţiile din ziua de azi?" şi încercaţi să găsiţi fel şi fel de motive care vă provoacă durere în suflet sau poate că vă ajută să treceţi mai uşor peste o despărţire. Mă gândeam de ceva vreme să scriu despre asta dar niciodată nu am găsit timp suficient să-mi adun toate gândurile, să vorbesc deschis căutând să evidenţiez ce-am învăţat din toată experienţa de viaţă. Mereu aud că generaţia noastră nu mai are niciun respect pentru valorile fundamentale care întăresc şi fac mai rezistente unele căsnicii şi tocmai din această cauză majoritatea sunt volatile. Nimic mai neadevărat, nu suntem cu mult diferiţi de părinţii şi bunicii noştri, singura diferenţă este că avem o libertate mai mare de alegere şi trăim într-un mediu mai tolerant. Dacă o căsnicie, care să dureze, înseamnă să ţii prin teroare pe cineva lângă tine sau să-i distrugi definitiv libertatea şi fericirea condamnând-o pe viaţă să rămână lângă cineva pe care nu şi-l mai doreşte, nu sunt de acord cu vechile practici unde femeia rămânea de frică sau de ruşine că o vor judeca cunoscuţii. Dacă nu e sinceritate şi dorinţă nu-i deloc a mea şi nu am nevoie. Având libertate totală nu facem altceva decât să fim noi înşine şi anume dacă de mici copii ne-am plictisit repede şi căutam să schimbăm jucăriile, fiind mereu nemulţumiţi de ce avem, asta se va reflecta mai tarziu şi în relaţiile pe care le avem. Nu am judecat niciodată pe nimeni şi n-am s-o fac deşi mereu am pus la zid şi acuzat că aş fii altfel faţă de cum las să se vadă. Eu mereu am ţinut la tot ce-a fost al meu şi n-am vrut nici în ruptul capului să-l dau din mâini, deci nu ştiu să renunţ niciodată.

Cu ceva vreme în urmă am trecut printr-o perioadă în care-mi puneam întrebarea "De ce sunt abandonat mereu?". Mă gândeam că mereu am fost înţelegător, foarte atent la detalii, am păstrat o doză de nebunie să ucid monotonia şi le-am iubit cu toată inima negândindu-mă să renunţ niciodată şi totuşi, pentru ele, n-a fost de ajuns. Fiind genul de tip perfecţionist am încercat să întrunesc toate calităţile pe care le caută, de regulă, o femeie la un bărbat mă gândeam că asta o să le păstreze definitiv lângă mine dar prin asta nu am reuşit decât să atrag un număr considerabil de curioase care doreau să mă cunoască şi automat un număr mare de eşecuri şi decepţii în dragoste. Ştii la ce concluzie am ajuns? Că e un gest egoist din partea mea să aştept acelaşi lucru din partea lor. Aşa că am continuat să iubesc în continuare sincer aruncându-mă mereu cu capul înainte fără a cere nimic în schimb. Pentru mine a încetat demult să mai conteze durata, nu asta e important ci momentele sau clipele în care am reuşit să le aştern fericirea sub ochi pe un platou de argint.
0

26 octombrie 2016

Zboară

Zbor zboara zburat iubire dragoste
Zboară, zboară dragă,
du cu tine departe un cântec nespus
a aripei tale taină cum frântă-n apus
începu să se piardă.

Zboară, zboară dragă,
acoperă-mi ochii cu varful aripii
să nu văz clipa ce se risipi
pierdută-n sângeriu, să ardă.

Zboară, zboară dragă,
ia-mi gândurile toate
şi du-le în gheară de lemn,
să dispară o noapte,
să nu dea niciun semn.

Zboară, zboară dragă,
ia-mi gândurile toate
şi du-le, du-le departe,
topeştele-n inima ta
pe care nebun o ador,
doar acolo aş sta
şi tot acol-am să mor...
0

23 octombrie 2016

Să ne piervedem

Să ne ţinem strâns de mână,
s-alergăm nebuni prin ploaie,
stropii care sar în juru-ni
să ne muşte de genunchi.
La-nceput de săptămână vântul rece să ne-ndoaie,
să ne-oblige-ntâia oară
să-ncălzim printr-un sărut
buza rece şi crăpată care se vrea sărutată.

Ceasul zboară iute-iute
vrând să sară de pe masă,
parc-ar vrea să ne vedem.
Vreau şi eu să zbor din casă
să te văd, ca-ntr-un tandem
să dăm glas dorinţei mute.

Eu-s nebun şi tu nebună
Hai, să ne pierdem de mână
împreună...
0

21 octombrie 2016

Dorinţă

Dorinţă iubire infinit ochi verde
Ţi-am spus cât de mult?
Infinit îmi plac ochii tăi,
ochii tăi buni de iubit îi ador,
doar lor mă predau,
liniştit pot să mor.

De-mi vei cere să m-ascund în mister
doar în al ochilor tăi am să-ţi cer.

Ţine-mă 'colo bine,
ţine-mă până mâine
şi înc-o zi după aceea,
ca apoi alta să fie,
las' să s-adune la număr o mie.
Ah, ochii tăi verzi, ce nebunie...
Ce nebunie, mă crezi?

Doreşte-mă, ascultă-mă,
iubeşte-mă, sărută-mă,
despoaie-mă-n ploaie,
umple-mă-nmoaie,
iubirea ta, scumpo, să curgă şuvoaie!
0

23 mai 2016

Rămâi

Rămâi iubire ochi ani copil bucurie Iubirea mea-i atât de clară,
Simte-o cu ochii, poţi s-o vezi?
Nu trebuie decât să crezi,
Te bucură ca-ntâia oară!

Adu-mi a tale palme-n piept,
Le simt subţiri, un fir de aţă,
Cu ele vreau să mă deştept
În fiecare dimineaţă.

Aşează-mi fruntea-n palma ta
Şi lasă-mă să îi simt glasul,
Sunt iar copil, eşti mama mea.
Ce repede ne zboară ceasul!

Sunt ani pierduţi pe care-i simt,
Ce mi-ai făcut aşa să fie?
Tresar prin vise şi presimt,
Că te-am găsit copilărie!

N-o să te iert de vei putea
Vreodată să mă laşi, iubire,
Rămâi aici în mintea mea
Şi fii de-a pururi lângă mine!
0

1 aprilie 2016

Eşti peste tot

Mi-e poftă!
Plâng cartofii în sacoşă, s-au ofilit de la atâtea atingeri...
La început erau nişte infanţi durdulii cu burtici golaşe înghesuiţi ca nişte broaşte ţestoase în celofan. Nu le-am dat atenţie, erau prea murdari şi tăcuţi pentru gustul meu rafinat, aşa că i-am aruncat în debara, până-mi voi da seama ce şi cum vor ajunge. Mai mult ca sigur îi aşteapta un jacuzzi în tigaie. Ulei am, dar îmi seamănă prea mult ca să-l vezi cum se ridică singur de la locul lui călduţ, doar pentru a cânta pe aragaz o melodie doar de el ştiută. Mă gândesc că dac-ar fi avut  talent, l-am fi aplaudat la TV, dar cum nu are, a ajuns ajutor la Masterchef. Să revenim la treburile noastre sau mai bine spus la cartofii noştri, care acum au nişte lăstari de toată frumuseţea. Văzându-i, mă gândesc la toate clipele care se risipesc, trecând pe lângă noi fără a băga de seamă. Mie unul mi-e groază de fiecare dată, când îmbrac haina copleşitoare a realităţii. Ne stingem uşor dar sigur, uneori cu zâmbetul pe buze, alteori în cele mai cumplite chinuri, un singur lucru e absout valabil, că ne stingem. Ce urmează după? Nimeni nu ştie, de fapt se ştie, trăim sub alte forme, putem fi: plante, animale, insecte. Ne urâm atât de tare între noi sau ce e în jurul nostru, fără să conştientizăm măcar că ne arătăm singuri cu degetul. Sunt o îngrămădire de atomi care te respiră precum animalul, care îţi ia urma chiar dacă te afli la zeci de kilometri depărtare. Lăsăm în urma noastră autostrăzi şerpuite de atomi invizibili, suntem comete în miniatură, în felul acesta sunt peste tot în acelaşi timp. Sunt pe coridorul şcolii de la care tocmai am plecat, încă sunt în parcul pe unde ne-am ţinut azi de mână, sunt în braţele tale, adânc impregnat în haine şi piele, chiar dacă acum eşti la sute de kilometri.
Eşti peste tot şi mi-e poftă!
0

24 martie 2016

În ochii tăi verzi

În ochii tăi verzi
se ascund coralii şi algele mării,
duc în adâncuri atâtea secrete tăcuţi,
uneori vezi
şi vocea-ţi suavă dă pradă durerea uitării,
alteori preferi să nu crezi,
că unul pentru altul suntem făcuţi.

În ochii tăi verzi
prind viaţă în atâtea culori,
mă pictezi
mai mereu în mână cu flori,
mă laşi să cred lesne că numai eu-s cel de vină
pentru buchetul ce-l port sau cel ce urmează să vină.
Îmi ceri să stau stavilă l-atâtea trăiri,
atâtea temeri şi tot atâtea porniri.
Mă pierd în nelinişti, ah, cât sunt de muţi ochii tăi verzi
deşi-mi spun atâtea secrete când în ei mă pictezi...
0

21 martie 2016

Iubesc dezinhibat

Te iubesc trupesc, senzual, animalic când ţi-e bine,
te iubesc ca un câine loial şi-ţi stau la cap,
atunci când ţi-e rău, tot ce vreau, e să am grijă de tine
şi din braţele-ţi calde să nu vreau să mai scap.

Te iubesc necondiţionat, dezinteresat, ca un copil,
căutând să fiu util mă comport pueril.

Mă prinzi în plasă, tu, mreajă de gânduri,
mă scoţi din casă, mi-l vinzi pe “Lasă!”,
nimeni ne veghează  şi, strajă, înduri
dorinţe avide fără măsuri.

Consumat adorm la pieptul tău fin,
mi-ai dat să gust din al dragostei vin,
de inhibiţii doar tu m-ai scăpat,
nu mă abţin, nu mai sunt complexat,
de inhibiţii doar tu m-ai scăpat...

Degetele tale se plimbă agale
pe buze-petale, n-am niciun stres,
vâr mâna în păru-ţi aspru şi des.
Ah, naşti în mine doar gânduri imorale!
0

19 martie 2016

Mi-e dor să fim împreună

Plecat-ai atât de departe de mine
şi m-ai lăsat
neîmpăcat,
o torţă
ce arde neîncetat
cu forţă,
sunt singur de mult, nu-i nimeni s-o aline,
pe inima-mi ce acu' varsă suspine,
se-neacă-n propria-i mare cu gândul la tine.

Şi-mi plouă potop în suflet de-o lună,
când naşte viscol,
când lasă brumă,
se-ntâmplă asta de-o vreme bună,
în sufletu-mi rece se iscă furtună,
mi-e dor să fim împreună...
0

16 martie 2016

Noi, noii poeţi

Poezia contemporana epigonii liric
Suntem noii poeţi, fugiţi dacă vreţi! Oricum scăpare n-aveţi
Ne doare-n punctuaţie, suntem poeţi
şi fiind permis în poezie totul absolut,
nu ne-a ajuns că versul alb făcurăm slut,
nu ne-a ajuns aşa că v-a răspuns
dorinţa de-a ne face afirmaţi
şi luându-ne de mână semidocţi şi agramaţi
la poezia voastră sfânt-am atentat,
la poezia voastră sfânt-am atentat...

Suntem noii poeţi şi suntem mulţi,
feriţi-vă de noi când ne-ntâlniţi!
Suntem smardoi şi suntem nesimţiţi,
suntem smardoi şi suntem nesimţiţi,
suntem noii poeţi şi suntem mulţi,
feriţi-vă de noi când ne-ntâlniţi!

Ca ploşniţa de pat v-am invadat,
la început un individ timid, apoi o colonie,
am sfâşiat şi profanat-am sfânta poezie,
ca ploşniţa de pat v-am invadat,
asta ni-i mulţumirea că ne-aţi tolerat...


smardoi = puşcăriaş, bătăuş, temut de ceilalţi deţinuţi;
ni-i = ne este (pronume + verb)

Post-scriptum: Mai nou a apărut pe siteul www.agonia.ro, site care se vrea de promovare a poeziei româneşti, o generaţie de poeţi care militează pentru scoaterea semnelor de punctuaţie din poezie. Nu mă miră faptul că respectivii au făcut front comun şi refuză să le folosească din moment ce nu le înţeleg rostul. Se vede asta şi în poeziile lor, nu se prea împăcau deloc cu lighioanele malefice care le stricau ziua. Puneţi mâna pe carte, copii! Aveţi pretenţii de-a vă număra printre oamenii care-au avut grijă de limbă şi ne-au lăsat-o moştenire dar voi o terfeliţi şi-o lăsaţi în mizerie. Nu zic că n-ar trebui să apară special pentru voi şi un curent neliterar numit cacao / cacaoism / cacaoard (-ÁRD, -Ă elem. „peiorativ, depreciativ”. (< fr., germ. -ard) ) dacă tot o ardeţi caca în poezie (cacaoard = o ard caca), în care să vă includeţi cu toţii. Aşa cel puţin ştim pe care să să vă ocolim şi pe care nu. Urmează să propuneţi să renunţăm la diacritice, apoi la ortografie ca într-un final să ne obligaţi să renunţăm la limbă. Stop! Prea multe s-au furat în ţara asta, opriţi-vă totuşi la limbă dacă aveţi respect pentru martirii noştri care au murit pentru ea, pentru noi. Nu lăsaţi ignoranţa din voi să iasă la lumină! Eu zic: Pân-aici! V-aţi permis prea multe! Prea multă prostie, prea exagerate pretenţii. Pentru voi cel ma potrivit ar fi realfabetizarea. Din cunoştinţele mele încă se mai fac cursuri gratuite. Profitaţi de ocazie şi umpleţi rândurile! Văd că ştiţi şi tare mult vă mai place în turmă. Totuşi puţină igienă culturală, turmă...turmă dar totuşi sunteţi oameni, nu? Sper...
0

14 martie 2016

Totul costă

Bani prostie tata internet
Plăti-vom cu toţii într-un final!
Timpul se scurgea undeva prin '98, cred că atât era,
nu mai ţin minte, oricum nu contează,
ideea de bază e faptul că voiam ceva
ş-anume i-am spus direct:
- Tată vreau internet!
- Pe mă-ta vrei! Mi-a răspuns el cu emfază.
- Nu, pe bune mă, chiar vreau internet! Du-te ş-adă!
Înnebunit că n-o poate scoate la capăt
şi văzând că nu se-nţelege cu mine,
tata alergă, alergă, alergă de-l luară dracii
şi-i arseră tălpile, ştie el bine,
să-mi facă hatârul, la toate ghişeele se interesă
ş-ajunse la concluzia că e prea scump şi era ce-i drept.
Cum nu-l putea lua pe-un ciur de făină de la amanet,
alergă până-n stradă la un club numit Cafe Internet.

Abordă la birou o operatoare cochetă:
- Sar' mâna, aş dori internet pe dischetă!
- Nu e posibil, domnule dragă, mă tem că nu vă putem servi!
Vedeţi dumneavoastră, dacă aţi ştii... internetul e mare
si aşa fiind, n-are loc pe-o dischetă ne-ncăpătoare...
Mă rog, acelaşi lucru i l-am zis şi eu dar fiind căpos,
nici n-a vrut să audă, deşi jur că i-am zis frumos.
Treaba lui, el şi-a ostenit picioarele, nu eu,
putea să m-asculte, cu toate că nu-s Dumnezeu să le ştiu pe toate
dar cel puţin la IT mă pricep şi-mi ies, de mic copil fiind, ca pe roate.

A venit acasă-njurând şi terfelind în gând săraca femeie,
care internetul molcom adunat pe dischetă nu vru să-i deie
şi măcar de-ar fi fost vina ei, dar ce să ceri, ce să vrei,
ce s-aştepti de la un om care cântăreşte totul în lei?

Mă-ntrebaţi care-i morala poveştii?
Totul costă, indiferent dacă ştii sau nu ştii.
Timpul, ignoranţa, prostia, iubirea, toate au un preţ pe care cu toţii-l plătirăm,
dacă n-ai făcut-o încă, stai liniştit, urmează să vii!


ATENŢIE:  Acest poem este o satiră şi trebuie tratat ca atare!

"SATÍRĂ, satire = s. f. Scriere în versuri sau în proză în care sunt criticate defecte morale ale oamenilor sau aspecte negative ale societăţii, cu intenţii moralizatoare; ♦ Categorie estetică din sfera comicului, care critică cu violenţă şi caricatural pe cineva sau ceva. [Acc. şi: sátiră] – Din fr. satire, lat. satira. 
IT =  acronim care priveşte Tehnologia Informaţiei [< engl. IT "Information Technology"] 
adu / adă = forme ale modului imperativ, persoana a II-a, nr. singular pentru verbul "a aduce"
(să) dea / deie = forme ale modului conjunctiv prezent, persoana a III-a, nr. singular/plural pentru verbul "a da"
= interj. (fam.) 1. Cuvânt de adresare către una sau mai multe persoane de sex masculin, mai rar feminin, care marchează între vorbitori un raport de la egal la egal sau de la superior la inferior; bă. 2. Cuvânt folosit pentru a exprima nemulţumire. [Var.: măi interj.] – etimologie necunoscută"
        (Sursă definiţii: Dicţionarul explicativ al limbii române, Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic Gold, 2009)
0

12 martie 2016

Epigonii

Epigonii poezie contemporana poezie
Căutaţi-vă plinul, voi cei atât de goi!
După '90 plouă din mers cu poeţi feţi-logofeţi,
care căutând-o în vers pe Ileana Cosânzeana
nu dădură decât de Ioana, Ana, Maria sau Jeana.

Se muţumiră ş-aşa, oricum nimic nu mai conta,
botoxul şi siliconul ghem, implant pentru ţâţe,
le făcură minţile să se aţâţe-n joc pentru mâţe,
cu fete de plastic sau cauciuc ce vin şi se duc.
Cu absolut toate pierdură-n cearşafuri războaie,
tâmpite şi grele războaie duseră chiar şi pe foaie.

În cinstea lor, a gagicilor photoshopate,
cu salbă de fiţe la gât, codiţe sexy şi rât,
de mici transformate în arte de 24 karate,
agăţate pe neve de pe FaceBook sau SexBook,
în cinstea lor mâzgâliră pagini în antologii literare,
ziare, matrimoniale şi tot ce găsiră la întâmplare.

- Suntem noi, noii poeţi, vă batem la uşă,
deschide mamă, deschide păpuşă!
- Deschide, fă, n-auzi? Vă batem la uşă!

Tu, poet firfizon, "Vive le son du canon!"
se-aude în toate versurile tale banale
pe care le cântaşi fetei din flori răsărită.
Nu trebuia să-i cânţi, puteai s-o încânţi
cu o carte de credit, nu de poezii burduşită
şi sigur îţi pica de dragă o noapte-ntreagă.
Te-asigur!
Vive le son du canon! Eşti doar un simplu bufon.

Când mi-e foame în suflet nu vreau tomberoane,
nu canale-nfundate sau gropi cu gunoaie,
nu vreau să-mbrac jeg, nu vreau să gust eresuri
şi nici să dospească rahatul în versuri!
Vreau poezie,vreau gust de cuvinte,
care în strofe să-şi lase seva cuminte!
Vreau să m-atingă, să-mi lase pe buze
nu gust de rahat ci nectarul din frunze!
Vreau ca frunzele-flori să prindă culori
să nu ne tragă-n mocirlă ci departe în nori!
Înţeleg ce doriţi şi căutaţi să găsiţi
dar din lepădături culegeţi lături...

epigon = scriitor, urmaş, succesor lipsit de valoare, imitator al mijloacelor de expresie specifice unui anumit curent literar;
Vive le son du canon! = refrenul unui cântec militar francez "Trăiască bubuitul tunului! / Trăiască sunetul tunului";
photoshopate = editate în Photoshop, un program specializat în editarea pozelor;
pe neve = pe nevăzute, discret;
firfizon = tânăr elegant şi uşuratic;
eres = concepţie falsă, prejudecată, superstiţie, eroare, rătăcire, păcat

Post-scriptum: În ultimii ani poezia românească e în cădere liberă accentuată, în declin. Consider că e de datoria noastră, a celor care iubim limba şi poezia, să n-o lăsăm să se degradeze. Nu-s la curent cu noile schimbări şi direcţii din poezia actuală dar din câte am văzut nimic nu e bine definit, deocamdată se află într-o continuă căutare a sinelui. Un lucru e sigur, cu oamenii proşti, nebuni sau nehotărâţi nu te iei de mână dacă se aruncă de pe stânci fără niciun plan de rezervă. Eu îmi rezerv dreptul de-a mă deconecta de literatura de sezon şi de toată politica şi mizeria în care-am văzut că e implicată USR. Din partea mea pot să se-mpartă în două sau mai multe tabere, să se mănânce între ei ca hienele în lupta pentru scaune, exact ca în parlament. Asta nu mai e literatură, e politică... politica pumnului de fier şi-a bocancului în fund! Trăim într-o lume nebună în care oamenii au renunţat la suflet în favoarea banului şi poziţiei sociale. Corupţia a ajuns peste tot: sănătate, învăţământ, biserică, politică, literatură. Din fericire eu sunt înconjurat de oameni lângă care-mi face plăcere să mă desfăşor, să fiu eu şi le mulţumesc din inimă pe această cale.

Poezia aceasta este o refulare. Azi citeam câteva poezii, sau mai bine spus nonpoezii, ale unor poeţi din tânăra generaţie, majoritatea premiaţi şi unşi cu toate alifiile, tinere speranţe ale literaturii române, unde elogiau rahatul, unghiile false, silicoanele, teneşii rupţi şi gropile de gunoi. Unele texte erau atât de prost scrise încât pe lângă faptul că nu aveau ritm, rimă, muzicalitatea cuvintelor, nu aveau nici măcar mesaj... Când lipeşti cuvinte la întâmplare, fără niciun înţeles sau o logică, doar să găseşti cu orice preţ originalitatea, nu faci poezie ci dospeşti compost.
0

10 martie 2016

Îmi vine să renunţ

Renunt dragoste iubire despartire
Ah viaţă, mă ţin de-un fir de aţă
În fiecare zi să renunţ, îmi vine,
simt că nu mai găsesc nimic din ce-mi doresc,
unde dispăru fata pe care-o iubesc?
Mi-e sufletul zdrenţe, deloc nu mi-e bine!

De fiecare dată când urmăreşti să sădeşti ger
inima-mi imploră să-ncetezi, ajuns-a pân-la cer
chemarea pe care tu n-o auzi, nu ne vezi,
te rog iubito opreşte-te! Vreau să-ncetezi!

Pe loc devin rece şi caut să fug
dar nu am unde să mă ascund,
unde să fug, unde s-ajung,
pe loc devin rece şi caut să fug...

Ura şi durerea mă urmăresc peste tot
şi sufletu-mi viu mi-l transformă în mort,
Iubito, te rog să-ncetezi! Nu mai pot...
Te rog să mă crezi,
vreau să-ncetezi, nu mai pot...
0

7 martie 2016

Nu poţi renunta!

Renuntare iubire dragoste tristete
Nu renunţa la visurile-mi toate!
Nu  poţi  renunţa,
Auzi? Să nu renunţi niciodată,
chiar de suferi, e prea frumos să iubeşti.
Hai, ia-mă toată! Fă-mă să simt cât mă doreşti!
Nu poţi renunta!
Te rog eu mult, nu renunţa!

Lasă primăvara din tine să-mi intre-n sufletul rău,
ce nu cunoscu fericirea, iubirea gândului tău,
trebuia să o simt, să ascult iarba cum  creşte,
s-aud glasul inimii tale ce bate şi mă doreşte,
să lăsăm parfumul florilor să ne-mbete.
Vreau iubire n-auzi? Hai, adă-mi zâmbete!

Primăvara din ploile reci dă să ne trezească,
pe veci amândoi îndrăgostiţi pierduţi la fereastră,
ne vezi, iubitule? Hai, spune-i inimii că ne vezi!
Vezi cum la pieptu-mi-mbătrâneşti?
Tebuie doar sa-ti  doreşti lângă mine să creşti...
Hai, ia-mă toată, ia-mă încă o dată,
sunt doar a ta, vreau să simt cum iubeşti,
sunt numai a ta, vreau să-ţi simt dragostea toată!
0

5 martie 2016

Furtună de visuri

Furtuna ploaie iubire cuvinte
Furtună de sentimente
Aleargă cuvintele la întâmplare
şi călatoare în drumul lor
adapă minţi înfierbântate,
care cuminti să stea nu vor.
Nu mor mărgelele strâns adunate
care îşi fac de cap pe foaie,
atâta vreme cât trupul lor
lasă uşor să se despoaie
dorinţe ascunse, gânduri nespuse,
mintea-mi pe toate îndat-ţi le spuse,
lăsă uşor să se despoaie
trăirile care curgeau şiroaie,
erupse ploaia visurilor nesupuse...

Aruncă umbrela şi lasă să plouă,
să-ţi toarne în suflet pahare de rouă,
să ne umplem golul ce strigă în noi,
pân-la refuz să ne-necăm amândoi.
Aruncă umbrela şi lasă să plouă!
0

3 martie 2016

Făurar visător

Puterea mintii gandul creatie
Cu mintea mea făuresc noi lumi
Eu manânc şi totuşi nu mănânc viaţa,
care mă mănâncă mai rapid decât o pot mânca eu,
de aici vine şi teama că-n ea m-aş putea îneca rău.
Cu dinţii-i difuzi aşternuţi rânduri-rânduri, confuzi
ne-ntrebăm dacă ne devorează sau o devorăm
şi plictisiţi derulăm în minte gânduri,
pe care le dezavuăm dându-le-mpunsături.
De-mi vei putea citi fluxul de idei ermetice,
te pierzi înotând cu greu,
într-un noian năzdrăvan de cuvinte eretice,
ce-şi scuipă veninul cu năduf,
te loveşti cu mintea de roci
în loc să plonjezi suav în puf.
Delirez! Vizez la cărţi de ciocolată
pe care să le citesc cu toate simţurile,
încă o dată mă simt copil şi-n inima-mi toată
gheţurile vieţii nu mă mai dor,
scăpat-am în vise din lumea lor.
Sunt doar un călător visător cu aripi de vată
grăbindu-se în zbor spre lumi interzise.
Scriu rimat, codat şi fumat
delirând înfundat într-o sticlă de vin,
notând fin fraze banale care vin goale puşcă.
Le dau de mă muşcă de degetele de la picioare
plimbându-le-n şuturi violente spre cuşcă.
Le dezvelesc de ţoale dacă au,
dacă n-au n-or să stea goale şi-nţelesuri le dau,
cu ajutorul cărora ţes versuri. Nutresc măsuri
aruncându-le-n portativ, îndelung le privesc,
cum stau cuminţi scrâşnind din dinţi peiorativ,
le iubesc, că doar sunt ale mele bune sau rele.
Greşesc? Nu-mi pasă!
Vreau să le privesc cum păşesc prin casă zburând pe terasă,
ca mai apoi plonjând în drumul lor să se piardă-n popor...
0

1 martie 2016

Mă cheamă, primăvară!

Primavara veselie bucurie flori
Ascund primăvară în suflet
Mă cheamă, primăvară,
adu-mă-n braţul tău,
alungă negre gânduri
şi albe tu presară,
ce se înalţă-n triluri pe sunet de vioară!

Tu fată de la ţară, eşti gând hoinar,
nimic n-a mai rămas,
cu gust amar, mă-nfrâng s-aştept un ceas,
s-adapi o căprioară, cu al tău glas,
ascuns în ochi de seară.

Sub al tău pas de copil inocent, râde soarele incandescent,
renasc florile, înfloresc gândurile,
asurzesc culorile, murmură adâncurile...
0