Poate că doare,
când în genunchi cazi,
ruginit şi lipsit de putere,
cu ochii şterşi, goliţi de lumină
adunând amintirile petec cu petec,
s-o coşi pe ea, cea care-a fost,
s-o scoţi pe ea, cea care nu mai e.
Poate că doare,
dar tu nu araţi asta la nimeni,
ţi-ascunzi ruşinat neputinţa,
de-a recunoaşte c-ai greşit,
de-a recunoaşte c-ai minţit,
pe drept îţi porţi suferinţa.
Poate că doare,
dar nu-nţelegi că suferă şi ea,
de ce nu ţi-ai deschis inima?
să-i verşi cât o iubeşti cu-adevărat,
să-i curmi tortura toată ce-a-ndurat.
Poate că doare,
de fapt te sfarmă al dracu' de rău,
simţi junghiuri în inimă şi-n sufletul tău,
imagini îţi trec prin minte mereu
gonind amăgitoare...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu