Vreau sa fug ,dar nu mai stiu unde. Unde m-as putea ascunde mai bine de toți decat în mine? Cum a fost mereu. Tot ce ai devine tot ce te-a rănit vreodată si ce ai crescut se întoarce impotriva ta. Acum e prea tarziu. Lumea mea se rezuma la incapatanarea de a exista, de-a ma regasi de fiecare data când pare ca nu mai e nicio cale. O lupta continua in care mi-e din ce in ce mai greu sa rezist.
     Am cautat pe cineva care sa ma repare, sa acopere abisul din ființa mea, dar tot ce am gasit e un abis si mai mare. Singura ma simt de parca nu as fi eu, ci o idee proiectată in univers din sadism. Ma urăsc mai mult decat a fost vreodată in stare cineva sa ma urască pentru ca nu pot face nimic in privința asta.
     Stau neputincioasă si vad cum moare ceva din mine in fiecare zi si ma întreb cat a mai rămas de asteptat.