Tristeţea ne sfâşie inimile în fiecare noapte

Ne-am cunoscut pe un site de socializare într-o zi mult prea plictisitoare să fac altceva cu viaţa mea. Stăteam şi aşteptam parcă să se-ntâmple o minune, sau poate aveam nevoie doar de-o gagică cu care să-mi pierd vremea făcând caterincă. Nu mă aşteptam deloc să apară EA - întruchiparea perfecţiunii în ochii mei pentru mai bine de 2 ani. Era un grăunte de fată, firavă şi subţirică, undeva sub 1,60 m, şatenă cu ochii verzi ca grâul nepârguit. Avea un simţ al umorului pe care-l rătăcisem cu mulţi ani în urmă, pe când viaţa cu răceala şi nepăsarea ei mi l-a smuls de pe buze, fără a-mi lăsa vreo şansă de ripostă, lăsând în urmă un umor negru scăldat în ironia lui noiembrie.

Era în apropierea Crăciunului, o zi friguroasă de 9 decembrie, când şi-a făcut intrarea în viaţa mea cu bocănceii ei, sub care parcă tristeţea din sufletul meu nu-şi mai avea nicio cale de scăpare. Te-am întrebat dacă vrei să fi cadoul meu şi-ai râs. N-ai scos un cuvânt. Erai prea bună să te oferi pur şi simplu primului străin, care voia să-ţi cuprindă sânii în palme, sau să se joace cu buzele tale obraznice care mereu făceau pe dos de cum li se cerea. Parcă era o competiţie între noi, care pe care, cine ia jackpot-ul... şi l-ai fi putut lua. L-am fi putut împărţi amândoi dacă n-ar fi fost atâtea scuze, atâtea amânări şi certuri. Îţi era prea frică să câştigi. Mereu ai fost învăţată să stai cuminte la coadă până-ţi vine rândul. Niciodată nu te-au învăţat cât însemni şi ce meriţi. Trebuia să descoperi singură lucrul acesta, ca apoi să-ţi iei ce ţi se cuvenea de drept, dar n-ai făcut-o.

De ce? De ce-ai ales să murim amândoi deşi mi-ai promis că n-o să fii niciodată ca restul? Cum n-aş fi vrut să se sfârşească totul între noi, deja s-a întâmplat.
M-ai cucerit cu inteligenţa ta care m-a lăsat să cred că vom găsi împreună soluţii, nu că te vei folosi de ea să anulezi tot ce mă străduiam eu să ridic. Mi-ai spus că eşti o femeie adevărată şi o să-mi araţi şi mie ce-nseamnă asta. Abia aşteptam. Mă minţeai că vrei o dragoste curata, lipsită de interese materiale. Ştiai că-mi doresc totul sau nimic şi-ai fost de acord să-mi deschid sufletul pentru tine. M-ai făcut să te aştept atâta vreme doar ca să-ţi demonstrez că te iubesc cu adevărat, dar te-ai jucat cu sufletul şi mintea mea. Niciodată n-ai vrut ceva serios. Eram iubitul pe care-l opreai cu un singur click. Te-ai speriat fix când nu mai puteam aştepta şi aveam nevoie ca aşa zisa noastră dragoste să se materializeze. Ai preferat să renunţi la mine decât să-ţi pierzi independenţa şi siguranţa, două lucruri pe care nu le-ai avut niciodată cu adevărat. Totuşi ai câştigat un pariu, primul nostru pariu, şi anume spuneam că vei sfârşi în patul meu deşi erai o salbatică şi nici nu-ţi trecea prin gând că aş putea face asta. Ai câştigat, şi cu ce preţ...

Nu te urăsc. Sunt prea matur să-mi dau seama că am greşit aşteptând şi având mari speranţe de la un copil speriat până şi de umbra lui. Pretuiesc clipele frumoase pe care le-am trăit împreună şi sper că eşti fericită cu decizia pe care-ai luat-o. Eu unul sunt mai fericit aşa. Decât să trăiesc în continuare o minciună prefer să redeschid ochii în realitatea crudă. Pâna la urmă orice e mai bun decât să ne ascundem sub voalurile negre ale nepăsării şi-ale minciunii.
Încă sufăr şi nu ştiu cum să mi te scot din minte. Mă trezesc cum plâng brusc, sau cum pisez vârful creionului pe foaie încercând să-mi descarc gândurile. Gândurile mele sunt atât de încâlcite că nu le pot trage afară. Deşi m-am culcat cu o duzină de femei să te uit, cum am făcut mai mereu, pe tine simt că va fi cel mai greu...

P.S: Uneori mă mai gândesc la cum ar fi fost, dacă ai fi avut curajul să mă crezi cât de mult te iubeam şi m-ai fi ales pe mine...