Dovedeşte că mă iubeşti

Mi-e dor de zilele în care vorbeam ore în şir pe telefon sau în care ne prindea ora 6 dimineaţa şi cădeam amândoi rupţi de oboseală. Te rugai de mine să mergem la somn pentru că la 7:20 trebuia să fii în picioare deşi nici tu nu prea voiai să închidem. Eu mergeam la somn, tu plecai la şcoală şi-mi povesteai cât de moartă ai fost. Erau nopţi în care puneam ceasurile să ne sune la 2 sau 3 şi ne scoteam ochii în glumă pentru fiecare minut întârziat. Ştiu că ăsta e ultimul an şi-o să fie puţin mai greu. Şcoala, învăţatul şi temele sau orele de pregătire sunt o presiune nemiloasă pe capul amândurora. Urăsc programul ăsta încărcat dar cel mai mult urăsc că-mi dau seamă că nu mai îţi place să vorbeşti cu mine. Nu sunt egoist şi nu exagerez, chiar tu mi-ai spus că te plictisesc şi nu ai chef să mai vorbim. Te enervezi din orice şi-mi închizi în nas, în timp ce stau ca un clovn cu telefonul minute în şir crezând că s-a întrerupt sau sperând să mă suni înapoi. Ştii că nu prea pot să dorm nopţile şi mereu îmi caut de ocupaţie, îţi veghez somnul şi sunt mereu lângă tine, când te trezeşti brusc din vreun coşmar şi ai nevoie să te liniştesc până adormi la loc.

E ora 7 şi probabil că acum te-ai trezit. Mi-ai zis că în dimineaţa asta nu vrei să vorbim deci să nu te mai aştept aşa că m-am retras singur într-un colţ al camerei şi-mi adun gândurile. Ieri dimineaţă am fost fericit, era pentru prima dată în două săptămâni, când am stat 20 de minute la telefon, de când mergi zilnic cu ea. Mă gândeam că o să ne reluăm programul obişnuit, mai ales că atunci mi-ai promis că vor fi doar 2-3 zile. Atunci când eram mic şi-i vedeam pe-ai mei certându-se din orice, fugeam speriat şi mă ascundeam sub pătură cu degetele în urechi, plângeam şi mă rugam să înceteze. Nu mi se părea aşa grozav să fii mare, pentru că oamenii mari, văzuţi prin ochii mei de copil, credeau că mereu au dreptate, îi ignorau şi-i făceau pe alţii să sufere. Mi-am jurat că familia mea va fi diferită de cea pe care o vedeam, o să fiu atent şi blând, voi fi cel mai înţellegător soţ, am să lupt prin toate mijloacele să fim fericiţi împreună. Zilele au trecut şi visul meu încă e acolo, ascuns într-un colţ, pândind o ocazie favorabilă, dorind să devină realitate. Am lăsat ani în urmă şi sute de femei care mi-au trecut prin pat una câte una, fiecare cu grijile şi nevoile lor, niciuna nu avea aceleaşi aşteptări ca mine, chiar dacă unele încercau să se mintă singure că da.

Niciodată nu am avut nevoie de bani să fiu fericit, un fost coleg de liceu chiar se minuna, spunând că mă admiră că ştiu să mă distrez cu buzunarul gol. Pur şi simplu nu mă simt bine ştiind că arunc 50-200 lei pe-un bilet la un concert, bani care ar putea hrăni timp de o săptămână o familie în colţurile cele mai sărace şi defavorizate ale globului. Aşa suntem noi oamenii, mereu ne plângem de milă şi ne victimizăm dar nu ne pasă că alţii n-au ce mânca în timp ce noi facem risipă. Îi jucăm pe cap şi-i exploatăm fără cea mai mică remuşcare, tratându-i ca pe nişte gunoaie şi ne minţim că ne dorim o societate corectă în care să avem cu toţii o pâine pe masă ş-un acoperiş deasupra capului. Oamenii care au prea mulţi bani automat atrag multe griji, cum să-i păzească sau cum să-i înmulţească. Îi privesc pe ceilalţi de sus sau nu-i observă deloc pentru că-s prea preocupaţi să râvnească la locul altei persoane, aflate pe o treaptă superioară. E nedrept să-l jigneşti sau să-l urăşti pe altul din simplul motiv că e sărac. Mă uitam la ele şi le analizam, dându-mi seama că pe măsură ce-şi arată adevărata faţă mă sperie, mă dezgustă, mă fac indiferent. Căutam în ele, fără succes, corectitudinea şi simţul dreptăţii, pentru că a fi bun necesită un oarecare grad de empatie faţă de ceilalţi iar mie mi-a fost mereu greu să relaţionez cu cei din jur. Uneori e dificil să ţii în braţe şi să-i araţi că îţi pasă unei persoane care suferă dar nu e imposibil să te abţii să n-o răneşti mai rău.

Nu ştiu, dacă înainte făceai orice să ne cunoaştem mai bine, să petrecem cât mai mult timp împreună, acum parcă cauţi cu orice preţ să ne distanţăm. Îmi dau seama că deşi caut să fac tot posibilul ca în relaţia noastră să nu se instaleze monotonia, ţie nu-ţi prea pasă. E al dracu de greu să tragi de unul singur şi asta nu duce decât la un singur rezultat - despărţirea. E o regulă ca pentru o relaţie să dureze ambii trebuie să contribuie, s-o întreţină. Când pe unul nu-l mai interesează, caută să-şi facă timp pentru alte preocupări şi nu simte durerea celuilalt.
E atât de frumoasă dragostea din filme sau în cărţi. Totul pare atât de uşor şi de simplu în ciuda faptului că amândoi trebuie să înfrunte lumea întreagă. Se fac 2 ani de când vorbim şi totul înaintează cu viteza melcului. Deşi am vrut de atâtea ori să vin, să ne vedem, mereu m-ai refuzat şi ai căutat un milion de scuze: că e prea devreme şi vrei să mai aşteptăm, că nu eşti sigură dacă te iubesc şi ai nevoie să-ţi demonstrez asta, că nu ai timp şi nu poţi din cauza alor tăi care-s mereu cu ochii pe tine. Ai avut o ocazie pe care ai preferat să o ratezi aşteptând până în ultimul moment, atunci când ai rămas singură acasă pentru o săptămână şi ţi-am spus că dacă îţi doreşti  cu adevărat să ne vedem, trebuie doar să mă chemi. Acum două luni am rămas şocat când te-am auzit dacă mai putem amâna încă un an, mă gândesc că tu nu ai nicio tragere de inimă să o transformăm într-o relaţie normală, ci preferi ceva virtual, un iubit de care poţi scăpa sau îl poţi avea de oricâte ori ai chef doar apăsând un buton. Unde-s toate declaraţiile de iubire, toate promisiunile pe care mi le-ai făcut? Ai uitat când le criticai pe restul şi spuneai că vrei o relaţie şi o iubire adevărată şi nu o joacă?  De ce te joci cu inima şi cu sentimentele mele? Tu ai idee cât de mult am investit în noi?

Ne mai desparte doar o lună de următoarea ocazie de-ami arăta că eşti sinceră cu mine şi că nu ţi-ai bătut joc până acum. Din cele două săptămâni pe care le ai la dispoziţie îmi doresc măcar în una să te am lângă mine, să ne trezim îmbrăţişaţi, să gătim sau să facem împreună cumpărăturile, să facem dragoste până dimineaţa sau să ne plimbăm de mână ca doi nebuni, fără o destinaţie anume. Sunt lucruri la care visam amândoi. Am scris ce mi-a trecut prin minte, să rămână dovadă că am nevoie de tine, motiv pentru care nu o să te presez, n-o să mai aduc vorba, poate doar vag. Vreau să văd că vine de la tine. Eu am făcut primul pas şi ţi-am cerut să vii. Vreau să văd că într-adevăr contez, că mă doreşti şi mă iubeşti, că n-am pierdut timpul aşteptând, hrănindu-mă cu vorbea goale, cu minciuni. Eu mi-am făcut datoria şi am avut răbdare, te-am aşteptat, chiar dacă n-am făcut asta pentru nicio femeie din viaţa mea. Pentru că pe celelalte motive le-a demontat timpul, ultima ta scuză era că ţi-e frică că o să te dea afară dacă află că ne-am văzut aşa că mai bine preferi să renunţi la mine decât să ai probleme. E atât de uşor să spui vorbe pe care nu le crezi, nu le simţi. Găsesc o mulţime de femei care pot face asta şi rar câte una care chiar iubeşte cu adevărat. Ştii bine că n-o să se întâmple şi era doar o ameninţare disperată, o ultimă încercare de-a forţa să preia controlul total la fel cum au fost şi restul. Nu va arunca pe geam toată munca ei de 18 ani, până la urmă eşti matură şi-o să ai o viaţă. E ceva perfect normal la vârsta ta. În cel mai rău caz o să fie o ceartă, oricum timpul nu se mai poate da înapoi, cel puţin nu acum. După se va resemna şi va accepta situaţia. Trebuie să-i demonstrezi că nu mai eşti un copil maleabil şi ai voinţă şi personalitate. Mie nu-mi pare deloc o persoana puternică care să te eclipseze, de ce-ai accepta situaţia asta? Când te-am întrebat cum ne vezi în viitor sau ce-ţi doreşti de la mine ai spus că vrei să rămânem mereu împreună, să fim responsabili, pentru că într-o relaţie trebuie să ai şi responsabilităţi. Mai ştii când îţi spuneam că-s precum o oglindă şi dau înapoi ce primesc? Promit că îmi asum responsabilitatea asta, o să am grijă de tine dacă se întâmplă să ai dreptate.

Fii singura femeie care mi-a transformat visul în realitate,
fii a mea pentru eternitate
şi voi fi al tău pân' la moarte !

Demonstrează-mi că nu eşti ca restul şi fă să merite toată aşteptarea noastră.
Te iubesc!