Să ne ascundem în noiembrie, iubire

     Ai adus dimineți înghețate, înecate sub straturi groase de ceață ca să îmi protejezi sufletul. Aerul apăsător îmi inundă alert plămânii,dar tot mă sufoci. Tot ce e viu, adormit e, în zadar proteste sfârşite. Simți şi tu că urmează să cânți în ritmul muzicii mele? Nu ştiu ce ai pregătit pentru mine, dar te aştept cu teamă, ca de fiecare dată. Trecerea ta mereu mă intrigă şi mă face să renasc într-o mie de feluri. Ne-am întâlnit tărziu, dar răceala noastră e făurită de aceleaşi mâini. Mă înțelegi şi îmi aduci căldură prin înghețul tău.
     Inimile broscuțelor bat parcă mai încet, prevestitoare. Se ghemuiesc în colt de suflet încă neatins. Îți şoptesc în noapte, încet şi te fac părtaş la tot, cum mi-ai cerut de fiecare dată. Vreau să îți mulțumesc că din răceala (noastră) ai permis viața caldă în tine. O rază glaciară, dar totuşi mângăietoare care luminează, o cale pe care ai ales-o pentru ce e mai bun din tine. El, care sub protecția ta, s-a înfructat prima dată din aerul cu miros de fulgi. Aceeaşi briză care acum mă sufocă.
     A deschis timid ochii şi a vrut să fie ca tine. Noiembrie după noiembrie l-ai găsit stând ghemuit cu genunchii la piept şi cu tristețe în suflet. Ai vrut să îl ajuți, dar nu înțelegea nimic din lumea care i se punea la picioare. El nu ştia că a venit timpul să învețe să iubească. Voia căldura mistuitoare din cuptorul care l-a făurit. Voia asta şi o voia acum. Biata creatură născută în frig, care aspiră să se topească sub valurile de vară ale lui Februarie.
     Lasă-mă lângă tine copil al gheții şi pune-mă-n foc!