Vânătoare de cerbi

Bărbaţii sunt nişte animale ciudate. Atât de înalţi că trebuie să ne căţărăm pe tocuri după ei, să luăm liftul până la zgârâie-nori pentru a fi observate, unii mai scunzi dar la fel de pierduţi în gânduri. Niciodată nu ştii ce zace ascuns în mintea lor, ce planuri clocotesc, ce ne aşteaptă de fapt. Sunt analitici, ne dezbracă din priviri afişându-ne în toată goliciunea ca pe nişte exponate frumos ordonate în vitrina cu trofee. Strategi înăscuţi, gata să ne prindă în ambuscade, mereu întinzându-ne capcane aşteptând să muşcăm momeala. Pregătiţi oricând de război, sunt capabili să dezlânţuie iadul, să provoace durerea pe care noi am învăţat să o îmbrăţişăm cu atâta drag, fără să mai stăm pe gânduri. Suntem sclavele simţurilor, prada care nu se lasă niciodată uşor prinsă iar ei sunt vânătorii care ne dau mereu târcoale şi ne adulmecă cu ochi pătrunzători din depărtare. Am egoul meu iar dacă voi fi vreodată vânată, am să cad greu, am să-l alerg până-l sec de puteri şi-o să-mi cadă în genunchi implorându-mă să-l aştept, am să alerg până la extenuare. Nu vreau să sfârşesc în braţele oricărui împiedicat, ci sedusă doar de cel mai însemnat dintre ei. Dintotdeauna am tânjit să fiu cineva, să fiu admirată şi adorată pentru valoarea blăniţei mele iar asta nu se poate face decât în locurile care atrag cele mai multe priviri. Am să-mi găsesc cândva şi eu locul. Ştiu asta.

Ne place să credem că suntem complicate dar n-au idee cât de uşor ne trădăm singure dac-ar şti să descifreze limbajul trupului. James Borg spunea că între indivizi comunicarea se face non-verbal 93% , în timp ce doar 7% este formată din cuvinte. Îmi place să cred că mă va citi din priviri ca pe o carte deschisă şi că doar el va fi singurul care va cunoaşte limba în care sunt scrisă. În timp ce ei se dedublează, sau se împart în mai multe entităţi care să analizeze din mai multe unghiuri, îşi complică realitatea prin fel şi fel de întrebări căutând s-o înţeleagă, noi suntem ceva mai practice, mergem direct la sursă, aplicăm cunoaşterea prin experienţă, prin trăiri, cunoaştem realitatea din jurul nostru cu ajutorul simţurilor. Spre deosebire de ei suntem mai mult axate pe instinctele primare cu care ne-a înzestrat natura şi asta ne face să părem destul de volatile în ochii lor, care nu pot concepe atâtea stări care se succed cu repeziciune. Nu încercaţi să ne-nţelegeţi, iubiţi-ne! pentru că ne dor aşteptările, ne ucid perioadele de monotonie şi singurătate în care pielea noastră tânjeşte după atingerea voastră. Pierdeţi prea mult timp gândind şi uitaţi să trăiţi, uitaţi să vă-ndepliniţi datoriile de soţi, uitaţi să ne iubiţi, iar noi vrem doar iubirea voastră fără de sfârşit.

De câteva zile ne intersectăm privirile de fiecare dată când trecea pe lângă mine pe stradă. Dacă la început mă bucuram că nu este ca restul şi nu dă roată căutând să-mi capteze atenţia, să-mi intre în graţii, acum a început să mă enerveze această nepăsare a lui. Oare m-a observat? Se gândeşte vreodată la mine? Oare mă gândesc prea mult la el? Nu înţeleg ce-i cu mine. De ce dintre toţi care i-aş putea înşira la picioare, lăsându-i să mă venereze, mă obsedează tocmai acest neisprăvit care-mi lasă de înţeles că nu-s atât de specială pe cât credeam. Simt cum mă sfidează. O să-l fac să mă placă, o să mă răzbun pentru indiferenţa pe care mi-a arătat-o, o să-l fac să se îndrăgostească nebuneşte de mine, să-nveţe să mă respire, după care-l voi părăsi şi-l voi privi cum se târăşte după mine în agonie. Mereu am fost rea cu ei pentru că mă sufocau iar acum cer să fiu observată.

E ora 3 p.m. iar eu alerg grăbită spre Biblioteca Judeţeană. Ştiu că am să dau de el, mereu se întâmplă asta şi lui îi place să se afunde în lumea de vis a paginilor de celuloză şi tuş. Mereu uit pentru ce-am venit şi privesc cum degetele lui subţiri întorc pagină cu pagină, cum îşi sprijină gânditor bărbia parcă ţesând cuvintele care prind viaţă de pe buze sau poate din ochii lui căprui închis, aproape cărbunii. Iar m-am pierdut în gânduri şi era să treacă nepăsător pe lângă mine. Se apropie de mine cu paşi mărunţi iar eu simt cum îmi ard tălpile, inima îmi bate puternic în piept. Mai am puţin şi-mi iau zborul, trec prin el. Zâmbesc dar nu mă vede, parcă pardesiul ală brun i-a înghiţit ochii...
- Bună ! Ce faci?
- Bună ! Am adus nişte cărţi şi voiam altele. Ne cunoaştem?
- Nu, dar avem destul timp, deocamdată n-am de gând să mor.
- Nici eu.
Zâmbim amândoi. Dă să întindă mâna să facem prezentările. Nu-l las. Dacă n-a făcut-o până acum nu o să-i dau satisfacţia să-i spun pe nume. N-o să mă vânez singură pentru el. Nu o să-mi ştie numele, o să-l las să mă alerge după ce i-am captat atenţia. Nu o să-l las, n-o s-o fac.
- Pot să-ţi zic Cerbul?
- Bănuiesc că da, deşi e cam ciudat. Am putea să ne spunem pe nume, ştii?
- Nu, nu încă. Acum vreau să simt că trăiesc o poveste. Mereu am visat să am cerbul meu vorbitor, you are my dream come true...
- So be it. Până la urmă cerbul este domnitorul pădurilor. El reprezintă puritatea, bunătatea, cinstea şi onoarea. Călăuzeşte spiritele morţilor în lumea de dincolo.
- Se aseamănă oarecum cu imaginea ta, mereu timid şi prea speriat să te araţi oricui, o frumuseţe ascunsă adânc în desişul pădurii. Cu pardesiul asta maro semeni ca un cerb, atâta că-ţi lipsesc coarnele.
- Asta pentru că mi le reînoiesc periodic.
Lasă un zâmbet să-i scape după fiecare schimb de replici, îi răspund tot cu un zâmbet. E pentru prima dată când îl văd zâmbind şi deja simt că devin dependentă de glumele şi zambetul lui.
- Ador cerbii, pot sa ma joc cu... ?
- Cu ce?
- Cu urechiuşele tale?
- Dacă promiţi că nu le rupi, altele n-am.
- Ha ha ha !
Întind mainile şi-i frec uşor urechiuşele îngheţate, parcă să nu le sfărâm sub greutatea atingerilor. Sunt atât de roşii şi de micuţe, aşa-mi place, parcă e animăluţul meu personal. Văd că nici pe el nu-l deranjează obiceiurile mele de care până şi eu mă mir, până acum nu mi s-a întâmplat să-mi doresc să fac aşa ceva. Nu ştiu de ce cu el simt ca fiind ceva ce mi se cuvine. Mă roagă să-l aştept până duce cărţile, azi e ultima zi. Îl aştept. Ne îndreptăm spre parc. Ştiu eu o băncuţă retrasă unde putem vorbi. Îl iau de mână pentru că-l vâd atât de bleg şi de timid să-mi ceară lucrul ăsta.
- Povesteşte-mi despre tine ! Sunt curioasă.
- Iubesc să scriu poezii sau scurte povestiri, sunt la curent cu tot ce se petrece in domeniul IT&C, încerc să înţeleg cum să beneficiem din plin de tehnologiile disponibile şi cum ne putem face vieţile mult mai uşoare. Sunt un suporter înfocat al software-ului gratuit, open source şi-al energiei verzi, curate, regenerabile. În timpul liber privesc filme aparţinând diferitelor genuri, mă joc pe calculator, fac programare sau gătesc. Sunt pasionat de food carving şi ornamente culinare. Gătesc puţin şi rar, doar când sunt inspirat. Nu sunt un gurmand, mănânc chiar foarte puţin. Gătitul la mine e mai mult un mijloc de exprimare, o formă de artă, de creaţie, o prelungire a simţurilor mărturisite în scris. Urăsc să copiez reţete de pe net, folosesc doar ingredientele pe care le simt. În tigaie trebuie să fie o poezie originală a gusturilor, nu o simplă copie lipsită de ingenuozitate. Tu scrii?
- Da, momentan lucrez la o carte. Scriu despre libertatea de-a face dragoste cu oricine îşi asumă riscul să intre cu mine în cearşafuri sau cade răpus în braţele mele pline de dorinţă. Seduc bărbaţi, fac dragoste cu ei doar ca să-mi fie surse de inspiraţie. Fiecare experienţă e unică, mă ajută să mă redescopăr. Notez atentă fiecare detaliu trecut prin prisma simţurilor mele. Recunosc că n-am încercat niciodată cu un cerb. Ai putea deveni unul dintre fetişurile mele preferate, baiatule-cerb.

Nu-mi zise nimic, doar un zambet pe care-l slobozea ori de câte ori era amuzat sau îi hraneam egoul. Pentru câteva momente se aşternu liniştea între noi, o linişte îmbibată doar de glasul vrăbiilor gureşe care se certau supărate pe masa din faţa băncii pe care ne aşezasem. Simteam cum sub privirea lui insistentă mă descompuneam, mă privea atât de adânc de parcă se aşternuse întunericul în jurul meu şi ochii lui erau singura sursă de lumină, una vâscoasă şi neagră. Da, lumină neagră...
- Ai un fetiş interesant. Cum îi seduci?
- Cu îmbrăţişările mele. O să le adori.
Mă urc cu fundul pe masa rece de beton şi-l trag de guler spre mine. Îl ţin în braţe şi-l prind strâns între picioarele mele. Caută să mă sărute dar nu-l las. Îi apăs uşor buzele cu degetul şi-l sărut în aşa fel încăt să-l păstrez cu răutate între buzele noastre, care se ating doar pe margini.
- Eşti uşor de îmblânzit cerbule cu ochi de noapte? Pentru că am de gând să te leg, să te alăptez simţindu-ţi boticul rece pe sânii mei întăriţi sub fiecare atingere, arzând de dorinţă.
- Să fiu îmblânzit...? glasul i se pierdu parcă printre gânduri. Îl trăda privirea rătăcitoare şi fruntea încreţită. Îmi povesti cum m-ar duce acasă şi s-ar lăsa prins între picioarele mele lângă uşă, la perete, cum m-ar lăsa să mă dezbrac în timp ce ar sta şi s-ar bucura de fiecare mişcare a trupului meu care unduieşte ca o salcie plângătoare în adierea vântului, cum îl iau de mână spre pat sau îmi zbor singură sutienul, cum alunec pe podea până spre pat prinzându-l în mrejele parfumului meu. Îmi spunea în detaliu cât de mult adoră să mă vadă cum mă joc cu degetele printre labiile care-l imploră să-l simtă înăuntru atunci când îmi depărtez lasciv picioarele, cum să-l reduc la tăcere, fără drept de apel, stergându-i orice formă de împotrivire.
- Iubesc femeia care se joacă cu mintea mea, şi mă face să-i doresc fiecare parte de piele, să i-o sărut, să i-o muşc.
- Ştii că atunci când te ascult îmi aduc aminte de-un tip care trăia la fel de intens ca tine? Doar că voi sunteţi diferiti, vă aflaţi la poluri opuse...
- Cum aşa?
- Eu sunt dominantă, dar el... nu ştiu... deşi nu era impunător ca statură, emana testosteron de la un kilometru. A făcut ce-a vrut din mine şi eu nu puteam deschide nici măcar gura, să spun ceva sau să mă împotrivesc. Mi-a futut corpul şi creierii încă din momentul când am ajuns la uşa scării şi în mintea mea se derula ce mă aşteaptă de cum intram pe usă. M-a lipit de toţi peretii, a şters cu mine pe jos şi m-a extenuat în pat, fără a fi deloc vulgar sau obsedat. De asta mă gândeam că simt în tine aceaşi poftă carnală, de sange, de desfătare. Mă gândeam cum ar fi să scriu despre tine. O să fiu năucită complet? O să ies pe uşă neştiind şi nepăsându-mi cine sunt cu adevărat, aşa cum mi se întâmpla cu el, sau o să ies sigură pe mine şi plină de satisfacţie că m-am redescoperit? Simt că tu imi dai şansa să descopăr cât de departe pot merge când deţin controlul total.
- M-am pierdut în cuvintele tale, care-i diferenţa între mine şi el?
- Tu eşti genul de băiat dulce şi atent la cel mai mic detaliu, cu tine o să simt că prind rădăcini în toată camera, că devine o parte din mine, pe când cu el simţeam că a ajuns până acolo în a mă face să dispar, să mă evapor de atâta plăcere. Simţeam că nu mai ştiam ce dracu se întâmplă în jurul meu, nu vedeam şi nu auzeam nimic altceva decât pe noi doi, nu mă puteam concentra decât la cât de adânc intră în mine, fiecare zvâcnire, fiecare împingere, fiecare geamăt de plăcere care ne scăpa la amândoi. Cu tine sunt sigură că o să simt că totul se împleteşte cu mine.
- Când ajungem amândoi să împărtăşim aceeaşi dorinţă, nu este normal ca reciprocitatea în materie de plăcere să fie cât mai mare şi mutuală?
- Ba da, doar că plăcerea, extazul poate fi de mai multe feluri, depinde de modul prin care se ajunge acolo.
- Reflectam la ce-ai spus. Ştii? Înţeleg ce spui, însă eu încerc să le fac pe-amândouă...
- Ştiu, dar o latura e mai dominantă. Uite o să-ţi pun câteva întrebări, să-mi dau seama cum eşti. Te excita ideea de-a viola o femeie care-şi doreşte să fie violată până la plăcere?
- Dacă asta este fantezia ei şi vrea s-o facă cu mine, da.
- Îţi dau un exemplu. Vreau să văd cum tinzi să reacţionezi: Ne certăm rău de tot şi îţi zic să dispari, să-ţi iei hainele să pleci pe uşă. Ce faci?
a) Mă asculţi şi tragi nervos uşa după tine.
b) Stai lângă mine încercând să mă prinzi în braţe, să mă calmezi sau imi vorbeşti pe un ton calm.
c) Mă împingi către o masă sau bufet până mă încolţeşti cu corpul tău, fără să am cale de scăpare, mă ridici sau mă întorci cu spatele, imi tragi chiloţii pe o parte, în timp ce mă ţii cu mainile pe bufet sau cu ele strânse la spate şi ma violezi până îmi place şi mă simt bine, mă calmez. Mă ajuţi să-mi canalizez furia, să-mi refulez nervii prin sex.
- Vreau să te întreb de ce ne certăm?
- Ceva imi spune că eşti tipul (b), preocupat de ce simte o femeie, mereu doritor să o înţeleagă, să ştie de ce are nevoie, eşti un curios fără limite. Ne certăm din cauza rudelor, a serviciului, a timpului tot mai puţin petrecut împreună, a neputinţei mele de-a fi ce-mi doresc.
- Ah, atunci, da. Ai dreptate. Sunt (b).
- El era tipul (c), avea o teorie conform căreia toate femeile simt nevoia inconştientă să fie dorite, iubite, posedate, dominate şi toate neliniştile pornesc de la lipsa acestora. Aşa că mă vindeca oferindu-mi ce-mi cerea carnea, îmi oferea plăcerea şi durerea la cea mai mare intensitate. Ştii ce zic femeile? "Nu încerca să mă înţelegi, iubeşte-mă!". Deşi spunem asta cam des, adevărul este că nu vrem să fim înţelese, lipsite de mijloacele de-a vă controla din umbră, nu ne dorim un prieten pe cât ne dorim să fim futute, dominate, să fim nişte curve în pat, şi pentru o clipa de plăcere interzisă, suntem în stare să sacrificăm chiar soţi de tipul (b), deşi nu recunoaştem sau unele nu o fac de teamă că tipul (c) le va părăsi, şi vor rămâne singure, tentaţia e mereu acolo şi e uriaşă.
- Dar de ce nu poţi să fii (b) şi (c)? mă întrebă el naiv. Ochii-i mari şi negri parcă-mi devorau cu poftă fieare cuvânt, fiecare gest oricât de mic. Mă privea cu ochi de copil, visători şi flămânzi de cunoaştere, mereu atent, meticulos, mereu preocupat de problemele mele. Era atât de cald şi de bine în braţele lui deşi afară tremurau până şi pietrele. Îl ţineam strâns parcă vrând să ne topim amândoi într-un singur trup. Nu voiam să-i dau drumul. În ochii mei el era bărbatul ideal, sensibil şi romantic la care visează orice femeie. Mă topeam toată sub atingerile şi privirea lui.
- Nu poţi fi ambele pentru că pentru că tipul (b) e un copil curios şi un tată devotat, crede că nu ştie totul despre femei şi caută să le ştie gândurile, secretele cele mai ascunse, şi de regula, le află din discuţii interminabile, duioase, stând întinşi amandoi în pat, pe când tipul (c) e masculin, bărbatul fatal, care te face să-ţi pierzi capul, şi care e gata mereu să pornească în căutarea aventurii, care ştie cu adevărat tot ce-şi doreşte o femeie. Nu e nevoie să pună întrebări şi o duce în pat din priviri, îi oferă oriunde pe loc plăcerea totală, ducând-o aproape de nebunie, cu el ştie că face sex total.
El se joacă cu mintea noastră, ne află toate secretele în timp ce stăm întinşi şi ne jucăm cu degetul pe pieptul lor sau ei pe al nostru, când simţim că plutim după o partidă nebună de sex şi începe să vorbească mintea fără noi. Tipul (c) e oarecum un tip (b) care-a învăţat totul despre femei şi ştie cum să le manipuleze fără a se lăsa manipulat, o nouă treaptă a evoluţiei masculine.

Mă uit la ceas, era trecut de ora 9 p.m. iar eu uitasem complet de mine. În braţele lui nu exista noţiunea de timp, secundele goneau haotic pe lângă noi ca nişte speriate, că se pierd una de alta. E ciudat cum de-a trecut atât de repede şi cum mi-a captivat toată atenţia un tip atât de tăcut ca el. Încep să iubesc genul ăsta de băieţi deşi mereu m-au atras cei guralivi, întotdeauna puşi pe glume. Are ceva ce rar poţi găsi la alţii, acea atenţie totală de care te poţi bucura doar tu şi de care tinzi să devii repede dependentă. Oare cum e să fii băiat? Uneori regret că m-am născut fată. Sunt atât de diferiţi şi de ciudaţi băieţii ăştia...