Inima mea e un cuptor ce făureşte iubire

Iubirea mea n-o poate influenţa nimeni şi nimic din exterior. Unii ar spune că iubirea dintre două persoane se schimbă în funcţie de interesul persoanelor respective. Eu unul cred că o iubire trebuie să fie dezinteresată, atunci când apare interesul nu mai e iubire, ci simple planuri. Poate că tocmai din motivul ăsta eu iubesc cu patos şi mă arunc mereu cu capul înainte. Atunci când mă întrebau de ce le iubesc, căutam să evit, nu că le-aş fi minţit, ci pentru că nu-mi pusesem întrebarea asta deloc. Nu voiam să am motive sau interese, voiam să o trăim fără să ne punem întrebări, pentru că întrebările nasc alte întrebări şi astfel se naşte o buclă infinită, ne suge ca o gaură neagră ducându-ne spre pierzanie.

O altă prostie, pe care o aud peste tot şi cu care nu-s de acord, e întrebarea cât de mult sau de puţin se iubesc două persoane? Ce dracu? Numai mie mi se pare o tâmpenie? Nu poţi iubi mult şi nu poţi iubi puţin, aşa cum nu poţi iubi mai mult şi nici nu poţi iubi mai puţin. Când vine vorba de iubire nu există limite sau plafoane. Iubiea nu are termeni de comparaţie. Iubeşti pur şi simplu. Întebarea e dacă iubeşti sau nu iubeşti cu adevărat acea persoană. Ai iubit mai puţin sau foarte puţin iar pe ea o iubeşti ceva mai mult? E clar că n-ai iubit. Când spui iubire pentru tine e lipsit de substanţă, e putred, corodat. Dragostea nu se cântăreşte ci se simte. Daca iubeşti puţin, nu iubesti deloc, aia nu e iubire! Şi daca iubesti mult, poţi iubi mai puţin? Hai să fim serioşi! De asemenea nu poţi iubi niciodată pe nimeni prea mult. E ca şi cum i-ai spune că nu merită cât oferi. Poţi spune că nu merită unei persoane care te iubeşte? Dacă poţi face asta eşti un idiot!
Eu unul fug ca dracul de tămâie de femeile care măsoară iubirea în mult şi puţin, care-mi reproşează mereu.

Dragostea e nebună, e greu de stăpânit, e imposibil de dirijat spre cineva anume, te loveşte când nu te aştepţi. Hai s-o lăsăm aşa cum e! Hai s-o trăim fără întrebări!