Sunt doar unul dintre mulţii fluturi ce roiesc în jurul tău

Nu mai ştiam nimic de ea de doi sau poate chiar de trei ani. Fusese una dintre tipele care mă fascinaseră din prima clipă şi totuşi a dispărut atât de repede luând cu ea tot misterul în care se lăsa învăluită mai mereu. "Şi te-ai dus, dulce minune", cum spunea şi Eminescu în Floare albastră, dar nu pentru mult timp pentru că soarta a fost să dăm nas în nas într-un anticariat sărăcăcios pierdut undeva pe străzile lăturalnice de la marginea oraşului. Era o fată scundă şi subţirică, cu un păr cârlionţat vâlvoi. Ah, ce n-aş da să mă pot juca în buclele tale - mă gândeam şi-n timp ce visam că mă apropii dând s-o cuprind de mijloc, s-o trag spre pieptul meu, mititica se pierdu printre rafturile încărcate de cărti, ca piersicii care plâng să fie culeşi sub greutatea de mingi gălbui-roşiatice. Îmi iau inima-n dinţi hotărât să o regăsesc. Ajung aproape de ea numărând simfoniile fiecarui pas, care se lipeşte nesigur de parchetul gălăgios. Nici nu deschid bine gura s-o abordez că şi aud:
- Mă gândeam că n-o să-ţi ia atât de mult să mă abordezi. Îmbătrâneşti.
- Pe dracu! Ne cunoaştem? Vorbeşti de parcă ne-am şti de undeva.
- Probabil nu-ţi mai aminteşti, n-am mai vorbit de mult, sunt fata cu fluturii.
- Fluturi? Ce fluturi? În mintea mea căutam acum punţi de legătură, ceva amintiri dar fără niciun rezultat. Nu puteam să-mi scot din minte sânii ei ce se ascundeau obraznic în decolteu, pe jumătate răsăriţi. Hai să ieşim de aici de mână, mergem la un suc şi poate reuşim să facem fluturi în stomac, ce zici? încercai eu stângaci să mă scot.
- Ce ziceam înainte? Ah, că îmbătrâneşti dar se pare că tu ai rămas la fel de activ. M-am înşelat.
- Legat de înşelat, sper că în dragoste eşti sinceră şi nu ai obiceiul să joci la două mese - şi ieşirăm amândoi pe uşă, mă dădui înapoi s-o las să treacă după ce i-o deschisei larg la perete. Nu-s un om al bunelor maniere, ştiu prea puţin şi sincer să fiu nu mă interesează. Oamenii manieraţi mi se par atât de falşi iar automatismele lor, reflexele condiţionate, îi fac să semene cu nişte soldăţei de plumb care se plimbă pe masă după ce-s întorşi bine de tot cu cheia. O ating uşor pe cur.
- ... şi pervers - îngână ea lăsând un zâmbet proptit în tocul uşii.
- Şi pervers - întării eu.
În drum din vorbă în vorbă aflai că acum era studentă şi-mi vorbea despre planurile ei de viitor. Lingeam amândoi aceaşi îngheţată şi cât timp n-o deranja nu văd de ce-ar fi fost diferit pentru mine. Amândurora ne plăcea ciocolata. Oare i-o plăcea mai mult cum am eu de gând s-o servim? Dar iar nu mă lăsă să visez cu ochii deschişi.
- Câţi ani ai acum? Vreo 30, aşa-i?
- Văd că te pricepi, m-ai făcut cumva la buzunare şi-ai dat peste buletin? Atât am. Acum că ştii, sper că nu o să te speri.
- Stai liniştit, am aflat în ce an ai absolvit facultatea fără să-mi spui, ca să îţi dai seama ce talente ascunse am. Dacă mă speriam aşa uşor, nu te-aş mai fi căutat şi n-aş mai fi intrat după tine în văgăuna aia să dăm unul peste altul.
Nu ştiam dacă să mă bucur sau nu. La început pusesem asta pe seama destinului, oricum cred că mai mult imi place ideea că sunt căutat, chiar şi după atâta timp în care nu m-a uitat. Pe lângă faptul că avea o inteligenţă ascuţită şi mereu avea replici pentru tachinările mele, era o gagică dată dracului, numai bună de băgat în pat... şi ce-ar mai geme cu ea. O voiam de mult acolo doar că atunci era prea mică.
Ce s-a întâmplat după nu pot să vă spun. Vreau să rămână secretul meu şi-al ei. Mereu zâmbesc ca un copil prost când îmi aduc aminte.