 |
| Căutaţi-vă plinul, voi cei atât de goi! |
care căutând-o în vers pe Ileana Cosânzeana
nu dădură decât de Ioana, Ana, Maria sau Jeana.
Se muţumiră ş-aşa, oricum nimic nu mai conta,
botoxul şi siliconul ghem, implant pentru ţâţe,
le făcură minţile să se aţâţe-n joc pentru mâţe,
cu fete de plastic sau cauciuc ce vin şi se duc.
Cu absolut toate pierdură-n cearşafuri războaie,
tâmpite şi grele războaie duseră chiar şi pe foaie.
În cinstea lor, a gagicilor photoshopate,
cu salbă de fiţe la gât, codiţe sexy şi rât,
de mici transformate în arte de 24 karate,
agăţate pe neve de pe FaceBook sau SexBook,
în cinstea lor mâzgâliră pagini în antologii literare,
ziare, matrimoniale şi tot ce găsiră la întâmplare.
- Suntem noi, noii poeţi, vă batem la uşă,
deschide mamă, deschide păpuşă!
- Deschide, fă, n-auzi? Vă batem la uşă!
Tu, poet firfizon, "Vive le son du canon!"
se-aude în toate versurile tale banale
pe care le cântaşi fetei din flori răsărită.
Nu trebuia să-i cânţi, puteai s-o încânţi
cu o carte de credit, nu de poezii burduşită
şi sigur îţi pica de dragă o noapte-ntreagă.
Te-asigur!
Vive le son du canon! Eşti doar un simplu bufon.
Când mi-e foame în suflet nu vreau tomberoane,
nu canale-nfundate sau gropi cu gunoaie,
nu vreau să-mbrac jeg, nu vreau să gust eresuri
şi nici să dospească rahatul în versuri!
Vreau poezie,vreau gust de cuvinte,
care în strofe să-şi lase seva cuminte!
Vreau să m-atingă, să-mi lase pe buze
nu gust de rahat ci nectarul din frunze!
Vreau ca frunzele-flori să prindă culori
să nu ne tragă-n mocirlă ci departe în nori!
Înţeleg ce doriţi şi căutaţi să găsiţi
dar din lepădături culegeţi lături...
epigon = scriitor, urmaş, succesor lipsit de valoare, imitator al mijloacelor de expresie specifice unui anumit curent literar;
Vive le son du canon! = refrenul unui cântec militar francez "Trăiască bubuitul tunului! / Trăiască sunetul tunului";
photoshopate = editate în Photoshop, un program specializat în editarea pozelor;
pe neve = pe nevăzute, discret;
firfizon = tânăr elegant şi uşuratic;
eres = concepţie falsă, prejudecată, superstiţie, eroare, rătăcire, păcat
Post-scriptum: În ultimii ani poezia românească e în cădere liberă accentuată, în declin. Consider că e de datoria noastră, a celor care iubim limba şi poezia, să n-o lăsăm să se degradeze. Nu-s la curent cu noile schimbări şi direcţii din poezia actuală dar din câte am văzut nimic nu e bine definit, deocamdată se află într-o continuă căutare a sinelui. Un lucru e sigur, cu oamenii proşti, nebuni sau nehotărâţi nu te iei de mână dacă se aruncă de pe stânci fără niciun plan de rezervă. Eu îmi rezerv dreptul de-a mă deconecta de literatura de sezon şi de toată politica şi mizeria în care-am văzut că e implicată USR. Din partea mea pot să se-mpartă în două sau mai multe tabere, să se mănânce între ei ca hienele în lupta pentru scaune, exact ca în parlament. Asta nu mai e literatură, e politică... politica pumnului de fier şi-a bocancului în fund! Trăim într-o lume nebună în care oamenii au renunţat la suflet în favoarea banului şi poziţiei sociale. Corupţia a ajuns peste tot: sănătate, învăţământ, biserică, politică, literatură. Din fericire eu sunt înconjurat de oameni lângă care-mi face plăcere să mă desfăşor, să fiu eu şi le mulţumesc din inimă pe această cale.
Poezia aceasta este o refulare. Azi citeam câteva poezii, sau mai bine spus nonpoezii, ale unor poeţi din tânăra generaţie, majoritatea premiaţi şi unşi cu toate alifiile, tinere speranţe ale literaturii române, unde elogiau rahatul, unghiile false, silicoanele, teneşii rupţi şi gropile de gunoi. Unele texte erau atât de prost scrise încât pe lângă faptul că nu aveau ritm, rimă, muzicalitatea cuvintelor, nu aveau nici măcar mesaj... Când lipeşti cuvinte la întâmplare, fără niciun înţeles sau o logică, doar să găseşti cu orice preţ originalitatea, nu faci poezie ci dospeşti compost.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu