Cu mintea mea făuresc noi lumi

Eu manânc şi totuşi nu mănânc viaţa,
care mă mănâncă mai rapid decât o pot mânca eu,
de aici vine şi teama că-n ea m-aş putea îneca rău.
Cu dinţii-i difuzi aşternuţi rânduri-rânduri, confuzi
ne-ntrebăm dacă ne devorează sau o devorăm
şi plictisiţi derulăm în minte gânduri,
pe care le dezavuăm dându-le-mpunsături.
De-mi vei putea citi fluxul de idei ermetice,
te pierzi înotând cu greu,
într-un noian năzdrăvan de cuvinte eretice,
ce-şi scuipă veninul cu năduf,
te loveşti cu mintea de roci
în loc să plonjezi suav în puf.
Delirez! Vizez la cărţi de ciocolată
pe care să le citesc cu toate simţurile,
încă o dată mă simt copil şi-n inima-mi toată
gheţurile vieţii nu mă mai dor,
scăpat-am în vise din lumea lor.
Sunt doar un călător visător cu aripi de vată
grăbindu-se în zbor spre lumi interzise.
Scriu rimat, codat şi fumat
delirând înfundat într-o sticlă de vin,
notând fin fraze banale care vin goale puşcă.
Le dau de mă muşcă de degetele de la picioare
plimbându-le-n şuturi violente spre cuşcă.
Le dezvelesc de ţoale dacă au,
dacă n-au n-or să stea goale şi-nţelesuri le dau,
cu ajutorul cărora ţes versuri. Nutresc măsuri
aruncându-le-n portativ, îndelung le privesc,
cum stau cuminţi scrâşnind din dinţi peiorativ,
le iubesc, că doar sunt ale mele bune sau rele.
Greşesc? Nu-mi pasă!
Vreau să le privesc cum păşesc prin casă zburând pe terasă,
ca mai apoi plonjând în drumul lor să se piardă-n popor...