În ochii tăi verzi

În ochii tăi verzi
se ascund coralii şi algele mării,
duc în adâncuri atâtea secrete tăcuţi,
uneori vezi
şi vocea-ţi suavă dă pradă durerea uitării,
alteori preferi să nu crezi,
că unul pentru altul suntem făcuţi.

În ochii tăi verzi
prind viaţă în atâtea culori,
mă pictezi
mai mereu în mână cu flori,
mă laşi să cred lesne că numai eu-s cel de vină
pentru buchetul ce-l port sau cel ce urmează să vină.
Îmi ceri să stau stavilă l-atâtea trăiri,
atâtea temeri şi tot atâtea porniri.
Mă pierd în nelinişti, ah, cât sunt de muţi ochii tăi verzi
deşi-mi spun atâtea secrete când în ei mă pictezi...

Damaschin James Robert Papa

Absolvent al Facultății de Litere din Craiova, specializarea limba și literatura română - Limba și literatura engleză. Legenda spune că la nașterea mea Înțelepciunea, Răbdarea și Bunul-Simț mi-au dăruit ochi să văd dincolo de suflet, urechi să aud dincolo de gânduri și minte să-i luminez pe cei care-au trăit în întuneric.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu