Mi-e dor să fim împreună

Plecat-ai atât de departe de mine
şi m-ai lăsat
neîmpăcat,
o torţă
ce arde neîncetat
cu forţă,
sunt singur de mult, nu-i nimeni s-o aline,
pe inima-mi ce acu' varsă suspine,
se-neacă-n propria-i mare cu gândul la tine.

Şi-mi plouă potop în suflet de-o lună,
când naşte viscol,
când lasă brumă,
se-ntâmplă asta de-o vreme bună,
în sufletu-mi rece se iscă furtună,
mi-e dor să fim împreună...

Damaschin James Robert Papa

Absolvent al Facultății de Litere din Craiova, specializarea limba și literatura română - Limba și literatura engleză. Legenda spune că la nașterea mea Înțelepciunea, Răbdarea și Bunul-Simț mi-au dăruit ochi să văd dincolo de suflet, urechi să aud dincolo de gânduri și minte să-i luminez pe cei care-au trăit în întuneric.

2 comentarii: