Cu siguranţă sunteţi mulţi care vă întrebaţi "De ce nu mai durează relaţiile din ziua de azi?" şi încercaţi să găsiţi fel şi fel de motive care vă provoacă durere în suflet sau poate că vă ajută să treceţi mai uşor peste o despărţire. Mă gândeam de ceva vreme să scriu despre asta dar niciodată nu am găsit timp suficient să-mi adun toate gândurile, să vorbesc deschis căutând să evidenţiez ce-am învăţat din toată experienţa de viaţă. Mereu aud că generaţia noastră nu mai are niciun respect pentru valorile fundamentale care întăresc şi fac mai rezistente unele căsnicii şi tocmai din această cauză majoritatea sunt volatile. Nimic mai neadevărat, nu suntem cu mult diferiţi de părinţii şi bunicii noştri, singura diferenţă este că avem o libertate mai mare de alegere şi trăim într-un mediu mai tolerant. Dacă o căsnicie, care să dureze, înseamnă să ţii prin teroare pe cineva lângă tine sau să-i distrugi definitiv libertatea şi fericirea condamnând-o pe viaţă să rămână lângă cineva pe care nu şi-l mai doreşte, nu sunt de acord cu vechile practici unde femeia rămânea de frică sau de ruşine că o vor judeca cunoscuţii. Dacă nu e sinceritate şi dorinţă nu-i deloc a mea şi nu am nevoie. Având libertate totală nu facem altceva decât să fim noi înşine şi anume dacă de mici copii ne-am plictisit repede şi căutam să schimbăm jucăriile, fiind mereu nemulţumiţi de ce avem, asta se va reflecta mai tarziu şi în relaţiile pe care le avem. Nu am judecat niciodată pe nimeni şi n-am s-o fac deşi mereu am pus la zid şi acuzat că aş fii altfel faţă de cum las să se vadă. Eu mereu am ţinut la tot ce-a fost al meu şi n-am vrut nici în ruptul capului să-l dau din mâini, deci nu ştiu să renunţ niciodată.

Cu ceva vreme în urmă am trecut printr-o perioadă în care-mi puneam întrebarea "De ce sunt abandonat mereu?". Mă gândeam că mereu am fost înţelegător, foarte atent la detalii, am păstrat o doză de nebunie să ucid monotonia şi le-am iubit cu toată inima negândindu-mă să renunţ niciodată şi totuşi, pentru ele, n-a fost de ajuns. Fiind genul de tip perfecţionist am încercat să întrunesc toate calităţile pe care le caută, de regulă, o femeie la un bărbat mă gândeam că asta o să le păstreze definitiv lângă mine dar prin asta nu am reuşit decât să atrag un număr considerabil de curioase care doreau să mă cunoască şi automat un număr mare de eşecuri şi decepţii în dragoste. Ştii la ce concluzie am ajuns? Că e un gest egoist din partea mea să aştept acelaşi lucru din partea lor. Aşa că am continuat să iubesc în continuare sincer aruncându-mă mereu cu capul înainte fără a cere nimic în schimb. Pentru mine a încetat demult să mai conteze durata, nu asta e important ci momentele sau clipele în care am reuşit să le aştern fericirea sub ochi pe un platou de argint.